Presa Judeteana


  Toţi minerii chilieni au fost aduşi la suprafaţăInapoi  
14 Octombrie 2010 
Operaţiunea fără precedent de salvare a celor 33 de mineri care se aflau captivi în subteran de 69 de zile s-a încheiat joi dimineaţa (miercuri seara, ora locală) în jurul orei 6.30 (ora României) Şeful de tură, Luis Urzua, în vârstă de 54 de ani, a fost ultimul muncitor pe care capsula special concepută l-a adus la suprafaţă, la capătul unei operaţiuni care a durat 22 de ore şi care a intrat în faza sa finală - aducerea la suprafaţă a celor şase membri ai echipei de salvare. Luis Urzua a ieşit din nacelă la 21.58, ora locală (joi, 3.58, ora României), fiind îmbrăţişat de persoanele prezente. Preşedintele chilian Sebastian Pinera a avut cuvinte de laudă şi mulţumire. "Ai fost un şef foarte bun şi un lider al acestui grup, eşti un motiv de mândrie pentru toţi", i-a spus el lui Urzua. Acesta a răspuns că se roagă ca un astfel de accident să nu se mai întâmple niciodată şi a mulţumit echipelor de salvare. Ca şef de tură, el a luat deciziile care au salvat grupul în primele zile după accident şi i-au menţinut solidaritatea. Imediat după ce al 33-lea miner a fost salvat, s-au ridicat baloane cu steagul chilian şi toată lumea, în frunte cu preşedintele Sebastian Pinera, a cântat imnul naţional, un moment emoţionant care a eliberat tensiunea acumulată în cele 22 de ore de aşteptare. Pinera a ţinut apoi un scurt discurs în care a lăudat familiile minerilor, spunând că au dat dovadă de credinţa care a mutat munţii la loc. A avut, de asemenea, cuvinte de apreciere şi mulţumire la adresa salvatorilor şi a spus că succesul operaţiunii de salvare este o adevărată binecuvântare de la Dumnezeu. Preşedintele consideră că acest eveniment este cel care a ajutat ţara să aibă un an remarcabil, după cutremurul puternic suferit în februarie. 2010 este anul când Chile sărbătoreşte 200 de ani de independenţă. "Cred că Chile este mai unit şi mai puternic decât a fost vreodată şi mai respectat şi apreciat în lume", a conchis Pinera. Capsula a coborât apoi pentru a-i aduce la suprafaţă pe cei şase membri ai echipelor de salvare care au mers în subteran în primele faze ale operaţiunii. Aceştia aşteptau jos nacela afişând o pancartă pe care scria: "Mision cumplida, Chile" (Misiune îndeplinită, Chile). În jurul orei 5.55 (ora României), o singură persoană mai era de adus din subteran.