Istorie Romanesti
  Încă înainte de anul 1.900 î.Hr. și până în secolul I î.Hr., pe teritoriul României de astăzi, pe atunci Dacia, sunt evidențiate de izvoarele arheologice și istorice diferite uniuni de triburi daco-getice, mai importante fiind cele de sub conducerea Regelui Charnabon (sfârșitul sec. VI î.Hr. - începutul sec. V î.Hr.), a Regelui Dromichaites (sfârșitul sec.IV î.Hr. - începutul sec. III î.Hr.), precum și a regilor Oroles și Rubobostes (prima jumătate a sec. II î.Hr.). Daco-geții erau caracterizați de către istoricul Herodot drept "cei mai viteji și mai drepți dintre traci". În secolul I î.Hr., sub stăpânirea Regelui Burebista (82-44 î.Hr.), s-a format primul stat dac unitar centralizat, cu capitala la Argedava(actuala comună Popești - Nucet, județul Giurgiu), cetate situată pe malul drept al râului Argessis (Argeș) și amplasată la cca 15 - 20 km S-V de centrul actualei capitale a României. Capitala statului dac este menționată de antici drept "Cetatea Soarelui"(Hellis). Limitele statului dac erau, în Nord: Carpații Păduroși, în Est: Pontul Euxin și gurile râului Bug, în Sud: munții Haemus, în Vest: confluența râului Morava cu Dunărea Mijlocie și cursul Dunării. Statul dac amenința interesele regionale ale Imperiului Roman. Regele Burebista avea să se implice în conflictul dintre Cezar și Pompei, susținându-l pe acesta din urmă. Împăratul roman Iulius Cezar a plănuit ulterior o campanie împotriva dacilor, dar a fost asasinat în anul 44 î.Hr.. Câteva luni mai târziu, Regele Burebista a avut parte de aceeași soartă, fiind asasinat de unul dintre slujitorii săi. În anul 87 d.Hr., sub conducerea Regelui Decebal, capitala statului dac este mutată la Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștiei (actualul sat Grădiștea Muncelului, județul Hunedoara), cetate situată la cca 350-400 km N-V de vechea capitală Argedava, care este menținută în continuare drept cetate de apărare. Regele Decebal "era foarte priceput la planurile de război și iscusit la înfăptuirea lor"(Dio Cassius). Noul stat dac a susținut o serie de bătălii cu Imperiul Roman, fiind în final cucerit în anul 106 d.Hr. de Împăratul roman Traian. Cele mai importante momente ale acestor lupte sunt evidențiate pe Columna lui Traian din Roma, realizată de către cel mai mare arhitect al acelor timpuri - Apolodor din Damasc - realizator și al primului pod peste Dunăre, de la Drobeta. Întâlnindu-se cu invazii succesive ale triburilor germanice, administrația romană s-a retras din provincie două secole mai târziu, în anul 271 d.Hr., fiind considerat drept anul "Retragerii Aureliene". Petrecută în timpul Impăratului Aurelian, "retragerea" a semnificat de fapt o reașezare strategică a granițelor de la Dunăre ale imperiului pentru o administrație mai eficientă și apărare mai eficace a provinciilor din această zonă. Din Dacia de la nord de Dunăre au fost retrase doar elementele de ocupație (armata), însă coloniștii și alte elemente de populație romană care apucaseră deja să întemeieze orașe și o viață socială solidă împreună cu populația locală de sorginte tracică au ramas în continuare pe acest teritoriu, astfel că pe la anul 600 d.Hr. etnogeneza românească este finalizată.
  Încă înainte de anul 1.900 î.Hr. și până în secolul I î.Hr., pe teritoriul României de astăzi, pe atunci Dacia, sunt evidențiate de izvoarele arheologice și istorice diferite uniuni de triburi daco-getice, mai importante fiind cele de sub conducerea Regelui Charnabon (sfârșitul sec. VI î.Hr. - începutul sec. V î.Hr.), a Regelui Dromichaites (sfârșitul sec.IV î.Hr. - începutul sec. III î.Hr.), precum și a regilor Oroles și Rubobostes (prima jumătate a sec. II î.Hr.). Daco-geții erau caracterizați de către istoricul Herodot drept "cei mai viteji și mai drepți dintre traci". În secolul I î.Hr., sub stăpânirea Regelui Burebista (82-44 î.Hr.), s-a format primul stat dac unitar centralizat, cu capitala la Argedava(actuala comună Popești - Nucet, județul Giurgiu), cetate situată pe malul drept al râului Argessis (Argeș) și amplasată la cca 15 - 20 km S-V de centrul actualei capitale a României. Capitala statului dac este menționată de antici drept "Cetatea Soarelui"(Hellis). Limitele statului dac erau, în Nord: Carpații Păduroși, în Est: Pontul Euxin și gurile râului Bug, în Sud: munții Haemus, în Vest: confluența râului Morava cu Dunărea Mijlocie și cursul Dunării. Statul dac amenința interesele regionale ale Imperiului Roman. Regele Burebista avea să se implice în conflictul dintre Cezar și Pompei, susținându-l pe acesta din urmă. Împăratul roman Iulius Cezar a plănuit ulterior o campanie împotriva dacilor, dar a fost asasinat în anul 44 î.Hr.. Câteva luni mai târziu, Regele Burebista a avut parte de aceeași soartă, fiind asasinat de unul dintre slujitorii săi. În anul 87 d.Hr., sub conducerea Regelui Decebal, capitala statului dac este mutată la Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștiei (actualul sat Grădiștea Muncelului, județul Hunedoara), cetate situată la cca 350-400 km N-V de vechea capitală Argedava, care este menținută în continuare drept cetate de apărare. Regele Decebal "era foarte priceput la planurile de război și iscusit la înfăptuirea lor"(Dio Cassius). Noul stat dac a susținut o serie de bătălii cu Imperiul Roman, fiind în final cucerit în anul 106 d.Hr. de Împăratul roman Traian. Cele mai importante momente ale acestor lupte sunt evidențiate pe Columna lui Traian din Roma, realizată de către cel mai mare arhitect al acelor timpuri - Apolodor din Damasc - realizator și al primului pod peste Dunăre, de la Drobeta. Întâlnindu-se cu invazii succesive ale triburilor germanice, administrația romană s-a retras din provincie două secole mai târziu, în anul 271 d.Hr., fiind considerat drept anul "Retragerii Aureliene". Petrecută în timpul Impăratului Aurelian, "retragerea" a semnificat de fapt o reașezare strategică a granițelor de la Dunăre ale imperiului pentru o administrație mai eficientă și apărare mai eficace a provinciilor din această zonă. Din Dacia de la nord de Dunăre au fost retrase doar elementele de ocupație (armata), însă coloniștii și alte elemente de populație romană care apucaseră deja să întemeieze orașe și o viață socială solidă împreună cu populația locală de sorginte tracică au ramas în continuare pe acest teritoriu, astfel că pe la anul 600 d.Hr. etnogeneza românească este finalizată.